Connect with us

De ce femeile se transformă când aud de reduceri?!

ADELINA

De ce femeile se transformă când aud de reduceri?!

Hey, prieteni!

Saptămâna aceasta am fost cu mare chef de scris articole pe Eda și m-am gândit să povestim puțin despre un domeniu care vizeaza mai mult partea feminină de data aceasta.
De ce reducerile ne fac s-o luăm razna și uneori chiar să ne dăm până și ultimii bani din buzunar pentru o piesă vestimentară mult-dorită? Oare este ultima de pe fața pământului și alta nu ne va mai ieși în cale sau pur și simplu aceste reduceri de schimbare de sezon, dar nu numai, ne fac să ajungem mai ușor la produsele după care râvneam de câteva luni bune?!
Nu de puține ori mi s-a întamplat să-mi doresc unele outfit-uri și să nu mi le permit. Ca orice om, muncesc pentru banii pe care îi caștig și de când am devenit mamă sunt parcă și mai responsabilă decât înainte. Și este cât se poate de firesc. Reducerile sunt cele care mă salvează și mă ajută să împac și “capra și varza”. Altele sunt prioritățile acum. Și totuși, trebuie să recunosc că cea mai mare pasiune a mea rămân pantofii, urmați de rochii și parfumuri. Aș cumpăra în neștire și de cele mai multe ori, atunci când vreau să ies din casă parcă tot nu găsesc ce-mi doresc în dressing-ul meu. Sunt absolut convinsă că și vouă vi se întâmplă asta. Așa suntem noi, femeile. Întotdeauna vom vedea lucruri noi, frumoase și desigur, le vom considera o necesitate în dulapurile noastre veșnic încărcate cu de toate.
Pot spune că aștept reducerile de la brandurile favorite mai mult decât aștept Revelionul. Pentru mine noaptea demnă de petrecere este cea în care se dă startul discount-urilor pe site-urile de shopping. A cumpăra online mi se pare util, confortabil, sigur și de cele mai multe ori extrem de distractiv, nu degeaba shopping-ul este considerat ca fiind terapie pentru suflet. Pentru mine reprezintă o metodă minunată de relaxare și deconectare de la toate grijile și rutina vieții cotidiene. Femeile sunt și vor reprezenta mult timp de aici înainte puterea supremă de cumpărare pe orice piață de pe Mapamond. Noi găsim util orice obiect, orice model de pantofi, rochie, geacă, geantă, obiecte decorative sau de make-up. Tocmai din acest motiv, solid de altfel, brandurile aleg să comercializeze mai multe lucruri pentru femei decât pentru categoria masculină.
Suntem dornice să cumpăram orice oricât si oricând, evident în funcție de posibilități, dar uneori chiar si cu prețul unui efort financiar, tot noi suntem cele care accesăm mai des decât barbații site-urile de shopping online.
Îmi amintesc cu zâmbetul pe buze de câte ori mi-am dat ultimele finanțe pe haine cumpărate la reduceri. Aveam impresia că este ultima mea sansă de a avea ceea ce-mi doresc. Și vreți să vă mai spun ceva?! Pană la urmă fiecare om are o placere nevinovată, o bucurie, ceva pentru care și-ar risca economiile. Mă bucur că nu am alte placeri/vicii mai costisitoare și dăunătoare.
Nu am întâlnit femeie căreia să nu-i placă să facă cumpărături când marile branduri își dau spre vânzare produsele la jumătate de preț sau poate și mai bine de atât. Nouă, femeilor, ni se pare că am făcut “o super-afacere” când reușim să ne cumpărăm hainele la jumătate de preț. Chiar și pe acelea care nu sunt foarte costisitoare în mod normal. De multe ori cuvântul “reducere” este cel care ne înseninează ziua. Uneori funcționează chiar și când scăderile de preț nu sunt atât de semnificative.
Un lucru îl recomand tuturor femeilor: Să se simtă bine în pielea lor și să nu uite să se mai și răsfețe din când în când. Viața nu este doar despre muncă, griji, necazuri, supărări, certuri și tot ceea ce ar putea pune piedică fericirii noastre. O plăcere este binevenită în orice moment al vieții. Nu trebuie să cheltuim averi pentru a fi fericite, ci doar să cheltuim cu cap, calculat și în momente cheie ale anului, iar astfel putem avea un dressing de vis. Pentru asta s-au inventat lunile de reduceri.
Dacă încă nu te-ai bucurat până acum de o sesiune de cumpăraturi la jumătate de preț, poate și mai mult de atât, îți las mai jos unele dintre variantele încântătoare ale acestui sezon, dar si un site preferat de multe persoane publice pentru cumpărături de lux la prețuri rezonabile:

www.sungatevogue.ro

www.sungatevogue.ro

www.sungatevogue.ro

www.sungatevogue.ro

Niciodata nu este prea târziu pentru a te simți o femeie care se respectă și se iubește. Toate pleacă de la noi, dragilor. Până să cerem să ne iubească alți oameni, trebuie s-o facem noi și totul va veni de la sine.Nu uita de ceea ce te face să te simți o femeie frumoasă și îngrijită.

Vă îmbrațisez, minunatelor! ♥️

Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Urmărește-ne pe Facebook

Populare

Etichete

Sus